Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, marcată anual pe 4 februarie, readuce în atenția publică importanța prevenției, a diagnosticării timpurii și a accesului la tratamente moderne, factori esențiali în creșterea șanselor de supraviețuire pentru pacienții oncologici.
Potrivit datelor medicale, în evidențele medicilor din județul Galați se află aproape 17.000 de pacienți diagnosticați cu afecțiuni oncologice. În acest context, Consiliul Județean Galați a realizat investiții semnificative în sistemul de sănătate, cu scopul de a dezvolta, la nivel local, un Centru de excelență pentru diagnosticarea și tratarea cancerului. Până în prezent, în cadrul acestuia au fost efectuate peste 80.000 de proceduri de radioterapie.
„Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” a fost dotat cu echipamente medicale de ultimă generație – RMN 3 Tesla, două acceleratoare liniare de particule, CT cu 128 de slice-uri, PET-CT și SPECT-CT, mamograf digital cu tomosinteză, linii chirurgicale pentru intervenții complexe, robot pentru pregătirea tratamentelor personalizate. De asemenea, au fost modernizate laboratoarele de anatomie patologică, iar anul acesta vom începe și construirea unui Centru de îngrijiri paliative.
Importante sunt echipamentele de care dispun și alte spitale, precum tomograful în coerență optică (OCT) de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva”, ce permite depistarea cancerului de piele în stadii incipiente. Mulțumim cadrelor medicale pentru eforturile pe care le fac în îngrijirea bolnavilor oncologici. Numai în 2025 s-au derulat: peste 15.000 de ședințe de radioterapie, peste 8.500 de ședințe de chimioterapie, aproape 3.500 de pacienți monitorizați, inclusiv cu investigații de înaltă performanță, aproape 18.000 de internări – spitalizare de zi sau spitalizare continuă – pentru diagnostic și tratament oncologic.
Astăzi, transmitem un mesaj de solidaritate și încurajare tuturor celor afectați de cancer, dar și un îndemn la conștientizare: programele de prevenție și diagnosticarea timpurie fac diferența. Fiecare gest contează – de la vizita regulată la medic, până la sprijinul acordat celor aflați în luptă cu boala.
Consiliul Județean va continua investițiile în sănătate, pentru servicii medicale accesibile tuturor pacienților! Împreună suntem mai puternici, împreună putem învinge cancerul”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Articolul 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului apare prima dată în Reperul.

8 luni în urmă
16


















Romanian (RO) ·