Gălățeanca Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026

8 luni în urmă 12

Eurovision Song Contest 2026 va avea reprezentant pentru România: Alexandra Căpitănescu, care a câștigat finala Selecției Naționale cu piesa „Choke Me”. După o seară intensă de show-uri live, juriul a decis că Alexandra Căpitănescu este artista care va reprezenta România la Eurovision.

Finala a adus pe scenă 12 concurenți: zece selectați de juriu și doi aleși de public, pe baza numărului de vizualizări ale pieselor înscrise în competiție.

Prestațiile au fost evaluate de un juriu format din Andreea Bălan (interpretă), Andrei Tudor (dirijor și compozitor), Marius Dia (compozitor și producător), Cristian Tarcea (producător și compozitor, cunoscut ca Monoir), Elena Popa (jurnalist și creator de conținut digital), Doru Ionescu (jurnalist TVR) și Cristian Marica Rădoi (redactor-șef și music playlist manager la Radio România Cultural).

Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va fi organizat la Viena. Semifinalele sunt programate pentru 12 și 14 mai, iar marea finală va avea loc pe 16 mai. Conform tragerii la sorți din 12 ianuarie, România va evolua în a doua semifinală, pe 14 mai, alături de Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Cehia, Luxemburg, Elveția, Albania, Australia, Cipru, Danemarca, Letonia, Malta, Norvegia și Ucraina.

Articolul Gălățeanca Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026 apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul