Haine contrafăcute descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Galați

2 ore în urmă 1

Polițiștii gălățeni au descoperit articole vestimentare contrafăcute, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, în urma a două percheziții domiciliare desfășurate în municipiul Galați. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, care vizează combaterea infracționalității. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Galați, la data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru punerea în circulație a unor produse care poartă mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

În urma verificărilor, oamenii legii au identificat mai multe articole vestimentare susceptibile de a fi contrafăcute, a căror valoare este estimată la aproximativ 35.000 de lei. Toate bunurile descoperite au fost ridicate de polițiști, în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii JUPITER, organizată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost introduse în circulație produsele contrafăcute.

Articolul Haine contrafăcute descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Galați apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul