Odată cu semnarea protocolului de funcționare a consorțiului medical între Spitalul Universitar București și, într-o primă etapă, Spitalul Județean de Urgență Buzău, administratorul unității medicale buzoiene, Consiliul Județean, a promovat două dintre proiectele care vizează integrarea spitalului buzoian în circuitul de profil la nivel național, astfel încât politicile de personal dar și dotările cu tehnică …
Articolul Investiție de 10 milioane de euro la Spitalul Județean apare prima dată în Opinia Buzău.

6 luni în urmă
6








Romanian (RO) ·