Unic în Europa, proiectul organizat şi derulat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pune în valoare patrimoniul cultural rural românesc, prin aducerea laolaltă, prin prezentarea şi prin promovarea a peste 136 de obiective muzeale, evenimente şi programe educative şi culturale din România, disponibile gratuit vizitatorilor din a doua parte a zilei de 31 august, până spre miezul nopţii. Sâmbătă, vizitatorii sunt invitaţi să se conecteze cu atmosfera de sărbătoare a satelor şi comunelor României şi să descopere colecţii muzeale etnografice inedite, case memoriale, centre culturale săteşti, lăzi de zestre şi poduri spectaculoase din gospodăriilor ţărăneşti, muzee parohiale, şezători, arhive, ritualuri şi istorii fascinante, mori, chilii de zâne, mausolee, castele, biserici fortificate, trasee fabuloase de case albastre şi semne ale meşterilor zugravi, muzee ale învăţătorului, copiilor, mineritului, chihlimbarului sau ale viei şi vinului, servicii de pompieri, fierării şi multe alte surprize. Aşa cum ne-am obişnuit şi la evenimentul internaţional Noaptea Muzeelor, fratele mai mic, local şi rural Noaptea Muezeelor la Sate invită publicul cu acces gratuit în toate obiectivele înscrise. Judeţele cu cele mai numeroase reprezentări sunt Braşov (18 obiective), Iaşi (13 obiective), Satu Mare (12 obiective), Vrancea (8 obiective), Maramureş şi Sibiu (6 obiective). (comunicat de presă)
Post-ul Muzeele din mediul rural, deschise publicului sâmbătă seară apare prima dată în Vrancea24.

2 ani în urmă
13






Romanian (RO) ·