Pădurea Gârboavele atrage zeci de mii de vizitatori. EscapeLand încheie sezonul la finalul lunii octombrie

1 săptămâna în urmă 3

Pădurea Gârboavele a înregistrat aproape 100.000 de participări la activitățile de agrement de la începutul anului 2026, potrivit datelor comunicate de administratorii obiectivelor Bob & Bike Adrenalina și EscapeLand. În timp ce traseele de aventură se pregătesc să intre în pauza sezonieră, cele două piste de bob vor rămâne deschise și în perioada rece.

„Peste 60.700 de participări pe pista de bob Alpine Coaster, unde viteza și curbele spectaculoase au oferit momente pline de emoție și voie bună;

  • Aproximativ 20.000 de participări pe pista de speed-bob cu sănii pe role magnetice, o instalație unică în România, care a oferit senzații tari și experiențe de neuitat;
  • Aproape 12.000 de participanți, mici și mari, s-au bucurat de traseele de aventură de la EscapeLand, printre obstacole suspendate, tiroliene și provocări pline de distracție;
  • Peste 2.000 de persoane au cucerit înălțimile pe peretele de escaladă, dând dovadă de curaj, îndemânare și spirit de aventură.

Urmează ultima săptămână de aventură pe traseele EscapeLand! La finalul lunii octombrie, acestea se vor închide pentru sezonul rece, perioadă în care vom realiza lucrări de verificare și întreținere a echipamentelor. Dar distracția nu se oprește aici! Cele două piste de bob de la Bob & Bike Adrenalina Gârboavele rămân deschise și în sezonul rece!

Prin investițiile realizate, am reușit să transformăm Pădurea Gârboavele într-o destinație completă de agrement, ideală pentru relaxare în mijlocul naturii și experiențe inedite, indiferent de vârstă. Vă așteptăm la Gârboavele!”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Articolul Pădurea Gârboavele atrage zeci de mii de vizitatori. EscapeLand încheie sezonul la finalul lunii octombrie apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul