Specialiștii APA CANAL Galați au participat, în perioada 27–30 octombrie, la cea de-a XVI-a ediție a Concursului profesional „Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș”, organizat la Brăila. Competiția a reunit 23 de echipe de specialiști din cadrul operatorilor de apă și canalizare din România, oferind un cadru de testare a competențelor profesionale, schimb de experiență și identificare a celor mai eficiente soluții pentru reducerea pierderilor de apă.
„Probele practice, provocările tehnice și întâlnirea cu specialiști din domeniu au reprezentat o oportunitate valoroasă de a ne testa competențele, de a învăța unii de la alții și de a descoperi noi perspective asupra activității noastre. Dincolo de competiție, astfel de evenimente demonstrează că performanța în domeniul apei se construiește prin colaborare, implicare și dorința continuă de a evolua. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante pentru profesionalismul și dedicarea demonstrate! Apa se pierde uneori în locuri pe care nu le vedem. Tocmai de aceea, munca specialiștilor care o caută și o protejează este atât de importantă”, transmit reprezentanții APA CANAL Galați.
Articolul Specialiștii APA CANAL Galați, în competiție cu 23 de echipe din țară, la Brăila apare prima dată în Reperul.

11 ore în urmă
2










Romanian (RO) ·