(VIDEO) Deficit de 5,4 milioane de euro la bugetul Consiliului Județean Galați în 2026

7 luni în urmă 16

Președintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, avertizează că bugetul din acest an va fi semnificativ mai mic decât cel de anul trecut, în lipsa finanțării asigurate de la bugetul național prin „Anexa 7”. Prezent la Reperul TV, acesta a explicat că, anul trecut, Consiliul Județean Galați a beneficiat de 27 de milioane de lei de la bugetul național pentru acoperirea unor cheltuieli, inclusiv pentru Direcția pentru Protecția Copilului. În prezent, însă, această sursă de finanțare nu mai există.

„Anul trecut a fost Anexa 7, prin care am primit 27 de milioane de lei ca să putem să ne acoperim o parte din cheltuieli pentru Direcția pentru Protecția Copilului, dar și alte probleme. Din păcate, anul acesta această anexă nu mai există, până în momentul de față, ceea ce înseamnă un deficit de 5,4 milioane de euro. S-ar fi putut construi foarte multe cu acești bani. De exemplu, valoarea unui centru de paliație este de 3 milioane de euro, deci s-ar fi putut face două astfel de centre. Corpul B de la Spitalul de Boli Infecțioase, o clădire de sute de metri, costă 15 milioane de lei (n.r. aproximativ 3 milioane de euro). 5,4 milioane de euro este o sumă destul de mare, iar lipsa ei ne va crea probleme”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Articolul (VIDEO) Deficit de 5,4 milioane de euro la bugetul Consiliului Județean Galați în 2026 apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul