În seara zilei de 18 decembrie 2024, în jurul orei 23,00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a depistat un grup de cinci tineri care, la vederea patrulei, au schimbat brusc direcția de mers, manifestând un comportament suspect.
„Observând comportamentul tinerilor, jandarmii au decis să oprească grupul și să le solicite explicații cu privire la motivul pentru care au evitat contactul cu autoritățile. Tinerii au afirmat că nu au avut nicio intenție de a ocoli patrula și că nu se aflau în posesia unor obiecte interzise. După verificarea acestora, jandarmii au efectuat un control corporal preventiv asupra fiecărei persoane din grup, iar asupra unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, membra al grupului, a fost descoperit un cuțit cu lungimea de 30 de centrimetri și lama de 20 de centimetri, pe care îl avea prins de centura pantalonilor”, au precizat reprezentanții IJJ Galați.
Tânărul a declarat că avea cuțitul asupra sa pentru a se apăra, întrucât a avut un conflict anterior cu un grup de tineri din cartierul Micro 19. Acesta a mai adăugat că a purtat cuțitul asupra sa, în aceeași seară, inclusiv în locații publice, cum ar fi restaurante, cafenele și în mijloacele de transport în comun, considerând că astfel se poate simți mai în siguranță.
În acest context, tânărul a susținut că nu avea intenția de a folosi cuțitul în vreun mod ilegal, ci doar ca măsură de protecție personală.
Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, au fost conduși la sediul Secției 3 Poliție Galați, unde jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală. Cercetările sunt continuate de poliție.
Articolul VIDEO Tânăr din Galați depistat de jandarmi cu un cuțit asupra sa apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
25







Romanian (RO) ·