Infrastructura de transport încă le dă bătăi de cap gălățenilor. Aceasta este părerea liberarului Valentin Radu, candidat PNL Galați pentru Camera Deputaților. Prezent la emisiunea „Interviurile Reperul TV”, Valentin Radu a subliniat că cele mai mari probleme pe care le-a identificat sunt cele legate de transport, fie că este vorba despre cel în comun, fie de cel pe calea ferată. În acest sens, Valentin Radu are și o propunere care speră să se materializeze pentru a facilita transportul celor care locuiesc în nordul județului Galați.
„Noi, la Galați, ne lovim de probleme de infrastructură. De câte ori am discutat cu cineva la putere mi s-a spus: „domnule, ce vrei tu este de domeniul SF”. Dar s-au pus în aplicare în alte județe și mă refer la transportul în comun – transportul local și cel interjudețean. Nu se poate să modifici programul autobuzelor pentru că este vacanță. Oamenii vin la muncă, pentru mulți nu este vacanță. Muncitorii nu puteau ajunge la ora 7.00 la serviciu pentru că a scos Transurb autobuzul pentru nu erau elevi. Legat de transportul județean, avem o incidență a dosarelor pe venit minim garantat foarte mare. Sunt comune pe malul Prutului cu 60%, 70% din populație care încasează venit minim garantat. Am avut o discuție cu dl președinte al Consiliului Județean și i-am spus: haideți să vorbim și cu parlamentarii noștri, dacă tot e defectă linia ferată Galați – Bârlad, să o refacem la calitate înaltă și să facem un metrou de suprafață. În momentul în care s-a urcat cineva în tren de la Berești să știe că în jumătate de oră este la Galați, nu în două ore sau cum am mai auzit că unii au împins trenul pe o linie moartă în gară pentru că s-a stricat locomotiva. Ne bucurăm că am pus asfalt, că avem apă, canalizare, dar trebuie să privim mai sus puțin”, a spus la Reperul TV Valentin Radu, candidat PNL Galați pentru Camera Deputaților.
CMF: 11240002Articolul (VIDEO) Valentin Radu (candidat PNL Galați pentru Camera Deputaților): „La Galați ne lovim de probleme de infrastructură” apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
24







Romanian (RO) ·