Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul pentru amplasarea în oraș a 159 de stații de reîncărcare pentru mașinile electrice. Valoarea contractului este de 16,7 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 15 luni. Lucrările vor fi derulate de către compania Next Generation Technologies. Fondurile provin din PNRR.
Stațiile de reîncărcare vor fi amplasate în toate zonele orașului și sunt de următoarele tipuri:
-tip 1: 24 de buc de stații de putere 1 x 22 kw (AC – punct de încărcare lent) + 1x 30 kw (DC – punct de încărcare rapidă);
-tip 2: 66 de buc de stații de putere 2 x 22kw (AC – punct de încărcare lentă);
-tip 3: 69 de buc de stații putere 1 x 22 kw (AC – punct de încărcare lentă) + 1 x 50kw (DC – punct de încărcare rapidă).
„Viitorul este electric. Orașul nostru stă deja foarte bine la capitolul stații de reîncărcare pentru mașinile electrice și trebuie să continuăm pe această linie. Încurajăm prin toate proiectele noastre un transport modern și prietenos cu mediul. De altfel, numărul de mașini electrice și hibrid este în creștere la Galați. La fel, noi am avut grijă să aducem autobuze hibrid și electrice, pe lângă troleibuze și tramvaie, pentru transportul public în comun”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiul Galați.
Primăria municipiului Galați a instalat până acum, în cadrul altor proiecte, 46 stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, iar acțiunile au fost recunoscute la nivel național. De altfel, municipiul Galați a obținut în anul 2023 trofeul „Best Electric City”, pentru programul de instalare a stațiilor de încărcare a mașinilor electrice. Premiul a fost oferit în cadrul competiției „Best Electric Car” care a dezvoltat un parteneriat cu Ministerul Mediului. În municipiul Galați sunt înregistrate 4.244 mașini electrice și hibrid. Dintre acestea 3.641 de mașini sunt hibrid, iar 603 sunt mașini electrice.
Articolul 159 de stații pentru încărcarea mașinilor electrice apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
14










Romanian (RO) ·