De ce tocmai în nordul Bulgariei au fost descoperite rămășițe al unui mamut lânos. Nu este o premieră în zonă
Urmașii unui soldat slovac căzut în Primul Război Mondial au refăcut, după peste un secol, ultimul său drum prin Munții Mănăstirii Cașin
Postul Adormirii Maicii Domnului începe astăzi, 31 iulie
Camera Deputaților se reunește în plen. Ajutoarele pentru crescătorii de animale intră la vot
Un singur dinte lipsă are efecte serioase. Cum este afectat osul maxilar
Prima reacție a pilotului român de F-16 care a doborât două drone deasupra României: „N-am știut pentru ce decolăm”
Cum au petrecut mii de tineri la festivalul Young Island din Bacău. Patru zile de concerte pe Insula de Agrement
Vremea azi, 31 iulie 2026. Canicula se intensifică, iar temperaturile ajung până la 38 de grade
Incendiile s-au înmulțit în județul Bacău. Focul deschis rămâne principala cauză
A patra zi de grevă în spitale. Negocierile au eșuat. Sanitas: Toate părțile au recunoscut că veniturile vor scădea