Senatul a votat instituirea anului 2027 ca ”Anul Ilie Năstase". Decizia finală va fi luată de Camera Deputaților
Comisia Europeană vrea reguli mai simple pentru ajutoarele de stat. Termen-limită pentru România să trimită propuneri
Focar de rabie la Păunești. A fost activat planul de măsuri de urgență
PSD Buzău condiționează votul pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități: Ajutorul financiar trebuie extins și după vârsta de 18 ani
Moscova, sub un strat record de zăpadă, depășit pentru prima dată în istorie. Recordul precedent a fost bifat în 1994
Începe Săptămâna Protecției Civile în Vrancea
BBC: Bilanțul la 10 ani al lui Gianni Infantino, cel de la care se aștepta salvarea fotbalului internațional după era Blatter
Dosare penale. Mai multe unități de cazare din județul Argeș nu vidanjau apele uzate, care ajungeau în pânza freatică
Președintele Nicușor Halici impune ritm accelerat investițiilor în Vrancea: 123 milioane lei pentru DJ 205P și fonduri europene pentru servicii sociale
Un actor câștigător de Oscar a confirmat că va juca în continuarea filmului ”Heat”, alături de Leonardo DiCaprio