Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 3 iunie 2025, în jurul orei 07:56, pe drumul județean 255, în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați. Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Rutieră Galați, în accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Din primele cercetări, se pare că o femeie de 54 de ani, din localitate, aflată la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul efectuării unui viraj la stânga, pentru a intra pe un podeț. În acel moment, a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus.
Motocicleta era condusă de un bărbat de 29 de ani, din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, care a decedat în urma impactului. Testarea cu aparatul etilotest a șoferiței a indicat că aceasta nu consumase alcool. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul decedat nu deținea permis de conducere valabil pentru categoria vehiculului condus.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Articolul Accident mortal în Slobozia Conachi – un motociclist și-a pierdut viața apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
8








Romanian (RO) ·