Acuzată că a vrut să-și omoare soțul

1 an în urmă 12

O femeie din Galați a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de tentativă de omor asupra soțului său. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat că procurorii au dispus, în data de 5 august 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia.

„În fapt, s-a reţinut că, la data de 03.08.2025, inculpata, în timp ce se afla în locuinţa comună cu persoana vătămată, soţul său, pe fondul consumului de alcool, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, acţiune care i-a cauzat un  traumatism toracic, ce necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 05.08.2025, prin referat, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile, cerere care a fost admisă.
În cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale. Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea”, transmit procurorii gălățeni.

Articolul Acuzată că a vrut să-și omoare soțul apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul