Bărbat de 74 de ani, accidentat mortal de tren

2 ani în urmă 14

Pe 5 august 2024, în jurul orei 16,30, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au fost sesizați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident feroviar mortal pe calea ferată dintre localitățile Berheci și Munteni, din județul Galați.

„Polițiștii se află la fața locului și, din primele verificări, au stabilit că o persoană de sex masculin, ce urmează a fi identificată, a fost accidentată mortal, de trenul care circula pe ruta București – Iași”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

În urma activităților desfășurate de către polițiști a fost identificată victima accidentului feroviar, fiind vorba de un bărbat de 74 de ani, cu domiciliul în comuna Munteni din județul Galați.

Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați în vederea efectuării necropsiei. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și luării măsurilor legale care se impun.

Articolul Bărbat de 74 de ani, accidentat mortal de tren apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul