Aurul a fost timp de secole una dintre cele mai căutate mărfuri, iar în perioada modernă a devenit o componentă foarte populară a portofoliilor de investiții.
Activ preferat pentru protecția împotriva riscurilor economice, aurul a oferit de-a lungul timpului randamente atractive pe termen lung, apreciindu-se cu aproximativ 8% pe an, în ultimele două decenii. De la sfârșitul anului 2023, metalul prețios a cunoscut o creștere puternică, atingând constant noi maxime istorice, iar în 2024 a fost unul dintre cele mai performante active.
Potrivit estimărilor gigantului bancar american JP Morgan, prețul aurului va ajunge la 2.900 – 3.000 de dolari uncia (o uncie are 28,45 grame, ceea ce înseamnă că prețul unui gram de aur poate ajunge la 105,45 dolari, respectiv 504 lei, față de 422 cât este cotat în prezent de BNR) până la jumătatea anului 2025 și la 3.100 – 3.200 de dolari (circa 530 de lei/gram la un curs mediu de 4,7 lei/dolar) până la sfârșitul anului.
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Pragul psihologic de 400 de lei a fost depășit la 21 octombrie 2024, când prețul a ajuns la 403 lei pe gram, cea mai mică valoare din ultima perioadă a fost înregistrată la data de 8 august 2024, când aurul era 350.7813 le.
În ultimul an, prețul aurului a stabilit constant noi recorduri. 2024 a început cu cel mai mare preț din istorie, de 2.050 de dolari pe uncie, iar în fiecare lună a atins un nou maxim. Piețele au manifestat un interes continuu față de investițiile în acest metal prețios, fapt ce a dus la creșterea constantă a prețului din luna martie până în prezent.
Prețul curent pe piețele mondiale este de aproximativ 2.660 de dolari pe uncie, o creștere de peste 28% în aproape nouă luni. Statisticile prevăd ca anul să se încheie cu un nou record.
Articolul Cât de mult se va scumpi gramul de aur în acest an. Prețul a ajuns deja la maxime istorice în România apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
17








Romanian (RO) ·