Încep concedierile și la companiile de stat din domeniul energiei. După anunțul ministrului Sebastian Burduja privind reducerile de personal și de cheltuieli în companiile de stat, bugetarii cer salarii compensatorii.
Vizate sunt companii precum Complexul Energetic Oltenia, Romgaz, Elcen, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Oil Terminal. Măsurile au stârnit nemulţumiri în rândul angajaţilor.
„Sunt anumite drepturi, da, cu privire la concedieri, anumite salarii compensatorii care ar trebui date, sunt lucruri normale, de bun simţ, în functie de vechimea pe care o au acei salariaţi în societate. Se poate duce spre 18 -20 de salarii, dar valoarea lor e foarte mică. Lucrurile nu sunt deloc calme, toată lumea e tensionată”, a declarat Cristian Popescu, sindicat ELCEN.
Salariile din companiile de stat din energie pot ajunge la zeci de mii de lei. La Hidroelectrica spre exemplu, cel mai mare producător de energie electrică, directorul general, Karoly Borbely, câştigă 72.000 lei pe lună, iar Cosmin Ghiţă , directorul general la Nuclearelectrica are un venit net de 76.000 lei pe lună.
Ministerul Energiei a anunțat, încă de la începutul anului, că va iniția un plan de restructurare a companiilor de stat din sectorul energetic, ce vizează reducerea substanțială a costurilor și eliminarea ineficiențelor, cu scopul de a asigura sustenabilitatea pe termen lung a acestor companii.
Articolul Câte salarii compensatorii cer bugetarii concediaţi apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
10








Romanian (RO) ·