Începând de joi, 18 iulie, până vineri, 19 iulie, ora 02:00, meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică. Acestea se vor manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Cu toate acestea, în Muntenia, precum și în sudul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Articolul Cod galben de vijelii apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
14








Romanian (RO) ·