Poliția a deschis o anchetă după apariția, în spațiul public, a unor imagini video în care un consilier local din comuna Țepu este surprins în timp ce lovește un adolescent, pe terenul de sport al școlii din localitate. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva luni, în vacanța de vară, însă a devenit cunoscut abia după ce filmarea a fost distribuită pe rețelele de socializare.
Mai mulți copii și adolescenți din Țepu și din comunele învecinate jucau fotbal pe terenul școlii. La un moment dat, adolescentul agresat, în prezent elev în clasa a X-a la un liceu din Tecuci și domiciliat în comuna Nicorești, ar fi făcut o glumă nepotrivită unui copil mai mic, elev în clasa a II-a la școala din Țepu, trăgându-l de pantaloni.
Copilul s-a dus la tatăl său, consilier local în comună, care a venit pe terenul de sport și l-ar fi agresat fizic pe adolescent. Rudele băiatului lovit susțin că acesta a fost mai întâi agresat verbal și întrebat dacă are tată, iar după ce a aflat că minorul este orfan de tată, consilierul l-ar fi pus să își ceară scuze, după care l-a lovit. Adolescentul nu a povestit nimic familiei, de teamă, iar cazul a ieșit la iveală abia după apariția imaginilor în online.
„Fratele meu nu a spus nimic din frică. Am aflat aseară, când au apărut filmările. A recunoscut că el este copilul din imagini și că incidentul s-a petrecut vara trecută. Chiar dacă a greșit, nu este normal să fie lovit. Putea veni să discute cu părinții. Mama este acum la poliție și vrem să fie tras la răspundere”, a declarat Carmen Munteanu, sora adolescentului agresat.
Incidentul nu a fost raportat la momentul respectiv conducerii școlii, întrucât s-a petrecut în vacanță, iar adolescentul agresat nu este elev al unității de învățământ din Țepu. Directorul școlii din Țepu, Ica Antohi, a precizat că instituția s-a autosesizat după apariția imaginilor și a informat Inspectoratul Școlar. „Nu suntem de acord cu astfel de fapte. Curtea școlii a fost deschisă în vacanță pentru ca elevii să aibă un loc de joacă. Incidentul nu a fost cunoscut de școală până la apariția imaginilor. Consilierul local fusese desemnat reprezentant în Consiliul de Administrație al școlii, dar și-a pierdut această calitate după ce a lipsit de la trei ședințe consecutive”, a declarat directorul.
Consilierul local implicat nu a oferit un punct de vedere oficial presei, însă a publicat o reacție pe rețelele de socializare, în care susține că este victima unei campanii de denigrare și califică imaginile apărute drept „fake-uri”.
Primarul comunei Țepu, Călin Rugină, afirmă că nu a avut cunoștință de incident până la apariția filmării, dar susține că acesta este real. „Nu este nimic fake. Incidentul este real. Eu am redistribuit o postare, după ce am primit mai multe telefoane”, a declarat edilul.
„În urma activităților investigative complexe și a probatoriului administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a dispus, la data de 23 ianuarie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 43 de ani, din comuna Țepu, urmând ca în cursul zilei de 24 ianuarie a.c., acesta să fie prezentat instanței cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele si pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtător de cuvânt al IPJ Galați.
Articolul Consilier local anchetat după ce a fost filmat lovind un adolescent apare prima dată în Reperul.

9 luni în urmă
11









Romanian (RO) ·