Crimă în comuna Rădești

1 an în urmă 10

Scene șocante în comuna gălățeană Rădești, unde un bărbat de 52 de ani a fost ucis în bătaie pe câmp, în apropierea stânei. Victima, un cioban, ar fi fost atacată cu un ciomag de un alt cioban, cu 29 de ani mai tânăr, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi privind pășunatul și zona de adăpat a animalelor.

Trupul bărbatului a fost descoperit de alți ciobani care au alertat imediat autoritățile prin 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj de urgență care a constatat că victima prezenta multiple urme de agresiune și se afla în stop cardiorespirator.

„Colega noastră a găsit un bărbat de 52 de ani cu urme vizibile de agresiune, aflat în stop cardiorespirator. S-au început manevrele de resuscitare și s-a solicitat sprijinul unui elicopter SMURD. Din păcate, leziunile au fost extrem de grave, pacientul nu a putut fi salvat”, a declarat dr. Mihai Polinschi, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Potrivit surselor medicale, victima avea multiple leziuni toracice și abdominale, organe interne rupte și fracturi la mâini, semn că s-a apărat în timpul atacului. Principalul suspect este un cioban de 23 de ani din localitate, care a fost reținut de polițiști. Procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia pentru omor. Ancheta este în curs de desfășurare și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care a avut loc crima.

Articolul Crimă în comuna Rădești apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul