De ce miroase urât în Galați?

3 luni în urmă 9

Prefectul județului Galați, George Toderașc, a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu, după ce mai mulți cetățeni au sesizat că miroase extrem de urât de câteva zile în municipiul Galați.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Galați, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați, Comisariatului Județean de Mediu Galați, Direcției Județene pentru Mediu și Arii Protejate, precum și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați.

În urma discuțiilor, prefectul a dispus constituirea unei comisii mixte, formată din reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate, care va avea ca obiectiv identificarea sursei mirosului și stabilirea măsurilor necesare pentru remedierea situației. Comisia va efectua verificări în teren, va analiza datele disponibile și va colabora pentru identificarea, într-un timp cât mai scurt, a cauzei care a provocat disconfortul resimțit de gălățeni.

„Am emis ordin de prefect pentru constituirea comisiei și am solicitat tuturor instituțiilor competente să acționeze fără întârziere, să desfășoare verificări riguroase și să colaboreze pentru identificarea cauzei care a determinat apariția acestui fenomen. Toate verificările trebuie să fie realizate cu maximă seriozitate și într-un ritm accelerat, iar raportul final al comisiei trebuie să fie gata până miercuri, 29 iulie, astfel încât măsurile necesare pentru remedierea situației să fie aplicate. Îi asigur pe toți gălățenii că voi urmări îndeaproape evoluția acestei situații și voi sprijini toate demersurile necesare pentru identificarea sursei mirosului, eliminarea cauzelor care au generat acest disconfort și prevenirea repetării unor astfel de incidente”, a declarat prefectul județului Galați, domnul George Toderașc.

Autoritățile urmează să prezinte concluziile verificărilor după finalizarea raportului comisiei.

Articolul De ce miroase urât în Galați? apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul