Descinderi ale polițiștilor la firme de reparații și dezmembrări auto din județul Brăila

1 an în urmă 11

Pe 19 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat 4 percheziții domiciliare în județul Brăila și au pus în executare un mandat de aducere.

„Activitățile de urmărire penală sunt efectuate într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, având ca obiect activitatea desfășurată fără îndeplinirea formalităților de organizare și funcționare, de către o persoană fizică, în domeniul reparațiilor de autovehicule și vânzarea pieselor provenite din dezmembrări”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

 

 

 

 

 

 

 

 

Polițiștii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Brăila.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea probatoriului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Articolul Descinderi ale polițiștilor la firme de reparații și dezmembrări auto din județul Brăila apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul