Un echipaj format dintr-un polițist din cadrul Biroului Transporturi Brăila și un jandarm au legitimat doi adolescenți care se aflau în gara CF Brăila. Oamenii legii au aflat că cei doi au 13 și 15 ani, ambii sunt din Galați, iar asupra lor au fost găsite două cuțite.
„În urma controlului corporal efectuat asupra tânărului de 15 ani a fost descoperit un cuțit cu lungimea de 42 cm și asupra tânărului de 13 ani un cuțit cu lungimea de 23 cm. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cei doi minori au fost conduși la sediul poliției și predați familiei”, transmite IPJ Brăila.
Articolul Doi copii au fost prinși cu arme albe asupra lor apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
11








Romanian (RO) ·