Femeie salvată dintr-o relație abuzivă după o postare pe Facebook

1 an în urmă 15

Un polițist din Brăila a observat o postare tulburătoare pe un grup de pe o rețea de socializare, în care o femeie descria o relație toxică și starea de disperare în care se afla. În mesaj, aceasta menționa că este amenințată de bărbatul cu care locuiește. La scurt timp, postarea a fost ștearsă.

Semnalul de alarmă a fost suficient pentru a determina autoritățile să intervină. La solicitarea ofițerului, un echipaj al Biroului de Ordine Publică a început verificările pentru identificarea persoanei aflate în pericol.

Femeia, în vârstă de 32 de ani, mamă a patru copii, a fost găsită într-o stare vizibilă de panică. Polițiștii au stabilit că, în urmă cu două zile, aceasta fusese agresată fizic de concubinul ei, un bărbat de 27 de ani din Brăila. Potrivit declarațiilor victimei, agresorul ar fi lovit-o cu pumnul în față și ar fi amenințat-o cu acte de violență. În plus, în urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta ar fi distrus geamurile locuinței.

Având în vedere situația de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Agresorul a fost evacuat din locuința comună și i s-a impus să păstreze o distanță de cel puțin 200 de metri față de victimă și domiciliul acesteia. Măsura i-a fost comunicată de îndată.

Pentru monitorizarea respectării ordinului, bărbatului i-a fost montat un dispozitiv electronic de supraveghere. De asemenea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru violență în familie, amenințare și distrugere.

Articolul Femeie salvată dintr-o relație abuzivă după o postare pe Facebook apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul