Într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Forța Dreptei, se anunță formarea unui nou pol politic de dreapta, alături de USR și PMP – Alianța Dreapta Unită. Cele trei partide vor candida cu o listă comună de candidați la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Primii opt candidați sunt, în ordinea listei: Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoș, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu.
„Suntem la 34 de ani de la Revoluție și în loc să constatăm că suntem mai aproape de idealurile celor care au ieșit în stradă de a avea o democrație autentică, fără nomenclatură, fără privilegii, fără Securitate, dimpotrivă, parcă ne-am întors în timp și PSD-iștii și PNL-iștii și opoziția de operetă inventată de PSD și PNL ne-au adus parcă mai aproape de anii ’89 decât de ceea speram fiecare dintre noi (…) Astăzi speranța renaște în România. Astăzi, toți acești oameni au o soluție!”, a declarat Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.
„Vom construi împreună o guvernare responsabilă. Vom fi alături de oamenii care muncesc cinstit. Taxele și impozitele pe care ei le plătesc vor fi – din nou – o investiție într-un viitor mai bun. Noi, Dreapta Unită, vom oferi responsabilitate, predictibilitate și onestitate. Vreme de trei ani, guvernarea PSD-PNL a băgat mâinile adânc în buzunarele oamenilor prin prețuri record și taxe mai mari ca să plătească pensii speciale, sinecuri și contracte pentru clientela de partid. Trebuie să oprim jaful din banii publici pentru a putea construi o Românie modernă!”, a declarat președintele USR Cătălin Drulă.
„Românii vor avea anul viitor o alternativă credibilă și puternică, o „Dreaptă Unită”, care se va lupta cu toată forța împotriva acestor două structuri politice ce joacă fără reguli și se hrănesc doar din minciună, manipulare și demagogie. Iohannis a trădat electoratul de Dreapta, noi nu, și de aceea le cerem românilor să privească dincolo de aparențe și să vină într-un număr cât mai mare lângă noi, pentru că România trebuie salvată din ghearele celor care vor o țară doar pentru ei, ținută la periferia Europei”, a declarat președintele PMP Eugen Tomac.
Articolul Forța Dreptei, USR și PMP anunță formarea Alianței Dreapta Unită apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
37








Romanian (RO) ·