Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Galați.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, bărbatul a fost depistat pe strada Tudor Vladimirescu, în cursul zilei de 27 octombrie 2025. Pe numele acestuia, Tribunalul Brăila a emis un mandat prin care a fost condamnat la 6 ani, 5 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
După depistare, persoana a fost condusă și încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, unde urmează să execute pedeapsa stabilită de instanță. Polițiștii continuă acțiunile pentru identificarea și reținerea persoanelor urmărite național sau internațional, în vederea punerii în executare a mandatelor emise de instanțele de judecată.
Articolul Individ condamnat pentru trafic de persoane, prins de polițiști apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
13







Romanian (RO) ·