Ucigașul doctoriței brăilence Marina Gavril nu e de găsit la mai bine de două zile de la comiterea crimei. Și joi, 18 iulie, criminaliștii brăileni și cei de la Institutul Național de Criminalistică s-au reîntors la locul faptei.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila spun că doctorița a murit din cauza unei hemoragii cauzate de loviturile primite și sunt semne că s-a luptat pentru viața ei.
,,La data de 16.07.2024 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila dosarul penal nr. 56/251/P/2024, având că obiect comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) din Codul penal, urmare a sesizării, la aceeaşi dată, ora 21,24, a numitului G.B.C, cu privire la un posibil omor comis asupra numitei G.M, medic stomatolog care îşi desfăşura activitatea la cabinetul situat pe strada G-ral Eremia Grigorescu, nr. 30 din municipiul Brăila.
Pentru formarea cadrului procesual necesar desfăşurării cercetărilor s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, prevăzută de articolul 188, alineatul (1) din Codul penal.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din lucrătorii poliţiei judiciare şi lucrători criminalişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a desfăşurat activităţi specifice în vederea identificării autorului/autorilor şi aflarea adevărului în cauză”, au precizat procurorii.
În urma autopsiei s-a stabilit că moartea medicului a fost violentă şi s-a datorat „insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului, cu interesarea pachetului vasculo-nervos al gâtului de partea dreaptă, a căilor aeriene şi digestive, a corpului vertebral cervical 6, precum şi a unei plăgi înjunghiate supraclaviculare stângi, cu interesarea parţială a venei jugulare externe”.
Plăgile de la nivelul gâtului ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur tăietor-înţepător (cuţit sau similar acestuia), având vârf bine ascuţit şi margine tăioasă.
Doctorița a luat lecții de tragere cu o armă
S-au mai constatat şi alte leziuni traumatice, respectiv echimoze şi zone escoriate la nivelul ambelor membre superioare, hemitorace drept, suprascapulară dreaptă şi gambă stângă.
„Subliniem că, prin raportare la împrejurările concrete şi pericolul social al faptei comise, necesitatea identificării autorului/autorilor într-un termen cât mai scurt, informarea detaliată asupra activităţilor judiciare desfăşurate afectează anchetă penală, însă imediat ce stadiul cercetărilor va permite informarea publicului, se va emite un comunicat cu informaţii suplimentare”, au mai adăugat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Între timp ies la iveală informații care ar explica de ce doctorița a luat lecții de tragere cu o armă într-un poligon din Brăila și ar avea permis de port armă airsoft neletal din 2021. Autorul sau autorii crimei i-au furat victimei telefonul mobil, dar nu și alte lucruri de valoare, cum ar fi bijuteriile.
,,În urmă verificărilor efectuate în evidențele Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, a rezultat că nu au fost efectuate cercetări în vreun dosar penal în care femeia în cauză să aibă calitatea de persoană vătămată. De asemenea, în urmă verificărilor efectuate, a rezultat că, la data de 17 ianuarie 2020, a fost sesizată săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și distrugerea unui gard din partea din spate a curții imobilului, de către soțul femeii decedate. La data de 26 iulie 2022, bărbatul în cauză a sesizat săvârșirea infracțiunii de furt calificat (furt de lemne din curtea imobilului”, a precizat Elena Ostatache, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Doctorita locuia împreună cu soțul ei într-o vilă dotată cu sisteme de supraveghere video pe strada Plantelor din Brăila, unde și alți vecini s-ar fi plâns că au fost victime ale hoților. Anchetatorii merg acum pe mai multe piste, tâlhăria fiind puțin probabilă, dar nu exclusă.
Articolul La 48 de la uciderea unui medic stomatolog la Brăila, criminalul este de negăsit apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
26









Romanian (RO) ·