La un pas să curme o viață pentru un laptop

1 an în urmă 17

Pe 10 iulie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, în stare de provocare.

„S-a reţinut că, la data de 9.07.2025, inculpatul, în timp ce se afla în locuinţa comună cu persoana vătămată, soţul mamei sale, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de distrugerea unui laptop de către persoana vătămată, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i o lovitură cu un briceag în zona abdomenului, acţiune care i-a cauzat un traumatism abdominal, care necesită 10-12 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pe 11 iulie, prin referat, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a agresorului, pentru o perioadă de 30 de zile, cerere care a fost admisă.

Actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea.

Articolul La un pas să curme o viață pentru un laptop apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul