Noi detalii ies la iveală după incidentul dramatic petrecut noaptea trecută la Galați, când o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a provocat o explozie urmată de incendiu.
Cele două persoane rănite sunt o femeie și fiul ei de 14 ani, elev care urmează să susțină în perioada următoare examenul de Evaluare Națională. Potrivit apropiaților familiei, ambii au suferit arsuri ușoare. Femeia este internată la Spitalul Județean Galați, iar băiatul a fost transportat la Spitalul de Copii. Apartamentul în care locuiau a fost distrus aproape în totalitate în urma exploziei. Locuința fusese achiziționată prin credit imobiliar, iar familia va trebui să continue plata ratelor, în ciuda pagubelor suferite.
„Din apartamentul distrus nu cred că își va mai recupera ceva. Au rămas fără casă, haine, masă”, a transmis o colegă a femeii rănite.
În prezent, apropiații familiei încearcă să mobilizeze oamenii pentru a oferi sprijin financiar și ajutor de urgență, în condițiile în care situația este încă în dinamică, iar autoritățile nu au anunțat deocamdată ce forme de sprijin vor fi acordate victimelor.
Dacă vreți să ajutați:
RO86BTRLRONCRT0211432501 Angela Sofia Stafie
Articolul Mamă și fiu răniți după explozia dronei de la Galați. Familia a rămas fără locuință și cere ajutor apare prima dată în Reperul.

5 luni în urmă
9








Romanian (RO) ·