Ministerul Finanţelor dă startul unei noi ediţii de titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi în lei de peste 7%

1 an în urmă 18

Ministerul Finanţelor anunţă că începe o nouă ediţie FIDELIS, iar donatorii de sânge au în premieră ediţie nouă cu scadenţa de doi ani şi o dobândă de 8,35%.

Începând de vineri, 6 iunie, până luni, 16 iunie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Un alt beneficiu oferit donatorilor de sânge este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025.

În afară de tranşele speciale, ediţia FIDELIS care debutează vineri, 6 iunie, va conţine şi următoarele emisiuni:

în lei:

  • de 7,35% – cu scadenţa la 2 ani;
  • de 7,70% – cu scadenţa la 4 ani;
  • de 7,95% – cu scadenţa la 6 ani.

în euro:

  • de 3,90% – cu scadenţa la 2 ani;
  • de 5,60% – cu scadenţa la 5 ani;
  • de 6,50% – cu scadenţa la 7 ani.

Articolul Ministerul Finanţelor dă startul unei noi ediţii de titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi în lei de peste 7% apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul