Noua lege a pensiilor publice se va aplica de anul viitor. Regula de bază, când vine vorba despre tratamentul balnear la care au dreptul asigurații și pensionarii, rămâne aceeași: prestațiile privind tratamentul balnear sunt furnizate prin acordarea de bilete de tratament asiguraților și pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumelor alocate pentru această prestație, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Ca excepție de la regula amintită, de la 1 septembrie 2024, “se pot acorda bilete de tratament balnear, în condițiile prezentei legi, și soțului/ soției asiguratului/ pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/ pensionar al sistemului public”.
Condiția pe care trebuie s-o îndeplinească aceștia pentru a-și putea însoți partenerul la băi este plata integrală a biletului de tratament.
De asemenea, noua lege stabilește că asigurații și pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, în condițiile legii, după cum urmează:
– gratuit – persoanele beneficiare de pensie de invaliditate din cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;
– cu suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești – asigurații și pensionarii, alții decât cei prevăzuți la punctul anterior.
Noua reglementare a pensiilor prevede clar că durata biletului de tratament balnear este de 16 zile. Durata tratamentului balnear este acum, potrivit Legii 263/2010, de 12-18 zile.
Articolul Noua lege a pensiilor. Soții vor putea merge împreună la tratament balnear, chiar dacă unul dintre ei nu-i asigurat ori pensionar apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
47








Romanian (RO) ·