Sâmbătă, 31 august, în jurul orei 13,55, polițiștii au fost sesizați, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că, pe DE 584, în localitatea Viziru, județul Brăila, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție.
„În urma deplasării la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au constatat că o femeie, de 55 de ani, din județul Galați, în urma efectuării virajului la stânga către Brăila, pentru a ieși dintr-o stație peco situată în localitatea Viziru, a acroșat o autospecială de poliție ce se deplasa din sens opus”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.
Din impact, autospeciala de poliție s-a răsturnat pe carosabil. Autospeciala se deplasa în regim normal și era condusă de un agent de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru, aflat în timpul serviciului.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero. În urma evenimentului șoferul autospecialei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Articolul O autospecială de Poliție s-a răsturnat în localitatea Viziru după ce a fost acroșată de o altă mașină apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
19








Romanian (RO) ·