Parlamentul a adoptat marţi iniţiativa legislativă a USR care permite primăriilor, chiar şi celor care nu au în subordine spitale, să contribuie direct la finanţarea unităţilor sanitare din comunitate, anunţă formaţiunea.
Potrivit USR, această schimbare înseamnă bani mai mulţi pentru spitale, aparatură mai bună, mai multe medicamente şi condiţii demne pentru pacienţi. USR arată că este o măsură care răspunde direct cerinţelor contribuabililor, care vor să ştie unde merg banii lor şi ce primesc în schimb: un sistem medical mai bine dotat, mai uman şi mai funcţional.
”De ce contează această lege pentru contribuabili şi pacienţi? Pentru că nu contează cine are spitalul „în subordine”, ci dacă acel spital are ce-i trebuie pentru a salva vieţi. Pentru că banii colectaţi din taxe trebuie să ajungă acolo unde e nevoie mai mare: în spitale, nu în panseluţe şi borduri noi. Pentru că oamenii bolnavi au nevoie de condiţii decente, tratamente moderne şi personal sprijinit, nu de scuze şi pase instituţionale”, menţionează USR.
”Legea este rezultatul unui efort început în 2018, când USR a depus proiectul pentru a corecta o inechitate: spitalele mari, care tratează cele mai grele cazuri, sunt subfinanţate pentru că sunt în sarcina consiliilor judeţene cu bugete mai mici decât primăriile mari. Pe fondul subfinanţării cronice a sănătăţii şi al scăderii numărului de contribuabili la sistemul de asigurări, această lege aduce un suflu de normalitate şi responsabilitate: unde sunt oameni, trebuie să fie grijă şi fonduri pentru sănătatea lor”, mai arată formaţiunea.
Articolul Parlamentul a adoptat proiectul de lege care permite primăriilor să contribuie direct la finanţarea spitalelor din comunitate apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
12








Romanian (RO) ·