Pieton de 63 de ani, lovit de un camion într-un sens giratoriu din Galați

1 oră în urmă 1

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost rănit după ce a fost acroșat de un ansamblu de vehicule la intersecția străzilor Traian și Tunelului din municipiul Galați.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, la volanul ansamblului de vehicule se afla un cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani. Acesta circula pe strada Tunelului, iar la intersecția cu strada Traian, prevăzută cu sens giratoriu, l-ar fi surprins și accidentat pe pietonul care traversa strada Tunelului. În urma impactului, gălățeanul de 63 de ani a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au testat pe cei doi cu aparatele din dotare. Șoferul a avut rezultate negative atât la testarea pentru consumul de alcool, cât și la cea pentru substanțe psihoactive. În schimb, în cazul pietonului, etilotestul a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și pentru a dispune măsurile legale.

Articolul Pieton de 63 de ani, lovit de un camion într-un sens giratoriu din Galați apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul