Un pistol cu aer comprimat, calibru 50, încărcat cu bile de cauciuc și tuburi de gaz, a fost descoperit ascuns și nedeclarat în portbagajul unui autoturism înmatriculat în România, în noaptea de 6 spre 7 mai 2025, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier.
Potrivit Poliției de Frontieră, descoperirea a fost făcută în jurul orei 23:45, în urma unui control amănunțit efectuat de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Iași, împreună cu lucrătorii vamali, pe sensul de intrare în țară. Autoturismul în care a fost găsită arma era condus de un cetățean român, iar pistolul se afla în partea stângă a portbagajului. Tânărul, în vârstă de aproximativ 26 de ani, se afla în autoturism în calitate de pasager și nu a putut prezenta documente justificative pentru armă, aceasta fiind nedeclarată la controlul vamal.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că pistolul era încărcat cu două bile de cauciuc și era însoțit de două tuburi de gaz – unul folosit și unul nou. Pe numele bărbatului au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Articolul Pistol cu aer comprimat, descoperit ascuns în portbagajul unui autoturism la Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
15










Romanian (RO) ·