Tribunalul Galați a admis, în ședința din 7 iulie 2025, cererea de prelungire a perioadei de negocieri privind planul de restructurare al Liberty Galați S.A., aflată sub coordonarea consorțiului format din Euro Insol SPRL și Sierra Quadrant SPRL – Filiala București, în calitate de administratori concordatari. Instanța a decis prelungirea cu 30 de zile a termenului pentru exprimarea votului asupra planului și a suspendat executările silite împotriva companiei în această perioadă. Soluția este executorie, cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Galați.
„Admite cererea. Prelungeşte cu 30 de zile perioada negocierilor şi a exprimării votului cu privire la planul de restructurare al debitoarei precum şi suspendarea executărilor silite împotriva acesteia. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galaţi”, se arată în soluția instanței.
Următoarea ședință în dosar este programată pentru 16 septembrie 2025.
Articolul Planul de restructurare al Liberty Galați, amânat de instanță apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
17








Romanian (RO) ·