Polițiști aflați în timpul liber au intervenit pentru a opri o agresiune

8 luni în urmă 10

Trei polițiști aflați în timpul liber au intervenit prompt pentru a salva o tânără agresată pe o stradă din municipiul Galați, reușind să îl imobilizeze pe presupusul agresor și să prevină agravarea situației.

„Într-una din serile trecute, Alin, Florin și Ionuț, aflați în timpul liber, într-un restaurant situat pe strada Domnească, din municipiul Galați, au auzit țipetele unei femei și au observat pe aceeași stradă, un bărbat care agresa o domnișoară. Cei trei polițiști au reacționat fără ezitare și au pornit în urmărirea bărbatului, reușind prinderea și imobilizarea sa în condiții de siguranță, prevenind astfel agravarea situației și protejând victima.
Întrucât manifesta un comportament extrem de agitat, bărbatul de 71 de ani, din Galați, a fost condus inițial și internat într-o unitate medicală de specialitate. Imediat după externare, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Galați au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a bărbatului cercetat pentru infracțiunea de agresiune sexuală și, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Galați a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Intervenția celor trei polițiști reprezintă un exemplu elocvent de responsabilitate și dedicare, demonstrând că siguranța comunității rămâne o prioritate permanentă pentru oamenii legii, chiar și în afara orelor de serviciu”, transmite IPJ Galați.

Articolul Polițiști aflați în timpul liber au intervenit pentru a opri o agresiune apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul