Probleme la reabilitarea unui bloc din Galați

8 luni în urmă 19

Locatarii unui bloc din Galați, aflat în plin proces de reabilitare energetică pe bani europeni, se confruntă de luni bune cu infiltrații grave de apă. Situația este cu atât mai serioasă la etajul 7 al imobilului, unde, din cauza unor lucrări executate necorespunzător, apa pătrunde în holuri și garsoniere de fiecare dată când plouă abundent.

Cele mai afectate sunt garsonierele situate pe colțul blocului, unde locuiesc în mare parte persoane vârstnice, unele dintre ele resemnate după luni întregi de disconfort. În fața uneia dintre locuințe, apa a intrat deja de opt ori, iar soluția temporară găsită de constructor a fost amplasarea unui butoi și a unei țevi chiar lângă intrare. Cu toate acestea, apa continuă să se infiltreze inclusiv în interiorul locuinței.

Proprietara uneia dintre garsoniere spune că se chinuie încă din luna noiembrie. Deși pereții au fost văruiți după ce muncitorii au recunoscut o greșeală de execuție, problema nu a fost rezolvată. Urmele de apă au reapărut, iar în peretele holului a rămas o gaură prin care se văd țevile, chiar lângă frigider. Mai mult, țeava montată provizoriu se află periculos de aproape de un bec, pe lângă care apa continuă să curgă.

Blocul I1, situat pe un bulevard principal din Galați, a avut și în trecut probleme la acoperiș. Tocmai de aceea, locatarii s-au bucurat atunci când imobilul a intrat în reabilitare termică și energetică cu fonduri europene. În loc să dispară, însă, problemele s-au accentuat, iar infiltrațiile apărute din noiembrie persistă și în prezent.

Situația a fost semnalată Asociației de Proprietari, care a sesizat Primăria Galați. Reprezentanții municipalității au discutat cu firma care a câștigat contractul de execuție, iar o echipă de muncitori a intervenit înainte de Crăciun. Intervenția s-a dovedit însă superficială.

Reprezentanții Primăriei Galați susțin că sunt fermi în această privință: constructorul va trebui să refacă lucrările pe cheltuiala proprie, în caz contrar recepția finală a lucrării, programată pentru anul 2027, nu va fi realizată.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a blocului se apropie de 10 milioane de lei, dintre care peste 8 milioane provin din fonduri europene.

Articolul Probleme la reabilitarea unui bloc din Galați apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul