Lucrările la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Parcul Rizer au fost deblocate, în urma unor discuții cu noii constructori. Proiectul Consiliului Județean Galați intră astfel într-o nouă etapă importantă de execuție.
„Am reușit, prin discuții cu noii constructori, să deblocăm lucrările la proiectul privind noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Parcul Rizer. Drept urmare, în aceste zile se va finaliza montarea structurii metalice pentru galeriile exterioare, precum și a arcelor ce vor fi acoperite cu sticlă stratificată, din partea superioară a clădirii. Ne dorim un parteneriat corect cu toți cei implicați în acest proiect. Sper că toți constructorii au înțeles să își respecte angajamentele, astfel încât să finalizăm cât mai repede acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră„, a precizat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Potrivit aceleiași surse, pe șantier s-au accelerat și celelalte lucrări: termoizolarea și hidroizolarea pereților din beton, amenajarea acoperișului, turnarea șapelor la interior, pregătirea pereților din rigips, a început și montarea instalațiilor electrice și a rețelei de canalizare.
Noul muzeu, ce va avea o suprafață construită de 4000 de m.p. va consta într-un spațiu modern, cu săli de expoziții, ateliere pentru artiști, laboratoare de restaurare, o bibliotecă și o sală Auditorium cu 180 de locuri.
Articolul Se lucrează la noul Muzeu de Artă Vizuală din Galați apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
14

















Romanian (RO) ·