Administratorul unui service auto din satul Costi, comuna Vânători, s-a ales cu amenzi în valoare totală de 70.000 de lei, în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
Verificările au fost desfășurate ca urmare a unei sesizări și au vizat un operator economic care desfășoară activități de service pentru autocare și autovehicule. În timpul controlului, inspectorii au constatat mai multe încălcări ale legislației de mediu. Printre neregulile identificate se numără desfășurarea activității fără actele de reglementare necesare din punctul de vedere al protecției mediului, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, direct pe sol și în amestec, precum și lipsa unor spații special amenajate pentru stocarea temporară a acestora.
De asemenea, operatorul economic nu dispunea de un separator de hidrocarburi pentru preepurarea apelor uzate, utiliza ulei uzat drept combustibil fără respectarea prevederilor legale și nu ținea evidența gestiunii deșeurilor generate din activitate. În urma constatărilor, comisarii de mediu au dispus o serie de măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate. Acestea vizează obținerea actelor de reglementare necesare, amenajarea corespunzătoare a spațiilor pentru depozitarea deșeurilor, predarea acestora către operatori autorizați, încetarea utilizării uleiului uzat drept combustibil până la respectarea condițiilor legale și întocmirea evidenței gestiunii deșeurilor.
Pentru neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat cu două amenzi contravenționale, în valoare totală de 70.000 de lei: o amendă de 30.000 de lei, aplicată în baza Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, și o amendă de 40.000 de lei, conform Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Totodată, inspectorii au aplicat și un avertisment pentru nerespectarea obligațiilor privind evidența gestiunii deșeurilor, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 856/2002.
Articolul Service auto sancționat cu 70.000 de lei apare prima dată în Reperul.

3 luni în urmă
12












Romanian (RO) ·