Șoferul care a produs un cumplit accident pe DN 25 fost arestat

2 ani în urmă 49

Tânărul de 29 de ani care, joi seară, a produs un cumplit accident rutier în urma căruia o persoană a murit, iar alte 7 au fost rănite, a fost arestat pentru 30 de zile.

Accidentul s-a petrecut joi seară, în localitatea Traian, pe DN 25. Oamenii legii au stabilit că șoferul care era băut și avea și permisul suspendat a făcut o depășire neregulamentară.

„În urma cercetărilor la fața locului, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 29 de ani, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați către municipiul Tecuci, ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, intrând în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 42 de ani, și care ar fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto de 42 de ani, al autoturismului care se deplasa din sens opus a fost rănit grav, iar pasagera de pe locul din dreapta-față a decedat. Alte cinci persoane (dintre care un minor) au fost rănite și au fost transportate la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Celor trei conducători auto implicați în accident le-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge. Rezultatele probelor, în cazul cetățeanului străin, au indicat valorile de 1,69 g/l, respectiv 1,40 g/l alcoolemie.

De asemenea, din verificări, s-a stabilit faptul că cetățeanul străin avea permisul de conducere suspendat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, informează I.P.J. Galați.

Articolul Șoferul care a produs un cumplit accident pe DN 25 fost arestat apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul