Tragedie pe apele Dunării: Un gălățean de 62 de ani, printre victimele accidentului naval din zona Golfului Musura

1 an în urmă 16

Un grav accident naval petrecut în zona Golfului Musura, pe Brațul Sulina, s-a soldat cu moartea a patru persoane, printre care și un bărbat de 62 de ani din județul Galați. Nenorocirea a avut loc în condiții de furtună puternică, cu valuri mari, când o ambarcațiune în care se aflau 14 persoane s-a răsturnat.

Inițial, apelul la 112 a semnalat că în barcă s-ar afla 13 persoane. Ulterior, autoritățile au confirmat prezența a 14 oameni la bord. Șase dintre aceștia purtau veste de salvare și au reușit să ajungă la mal, în timp ce alte patru victime au fost scoase din apă în stop cardio-respirator.

La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Tulcea, Garda de Coastă, ARSVOM, SAJ Tulcea, Căpitănia Tulcea și Biroul Poliției Transporturi Tulcea. Zece persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sulina pentru evaluare medicală.

Din păcate, pentru patru dintre cei implicați în incident nu s-a mai putut face nimic. Printre victime se numără bărbatul de 62 de ani din Galați, un tată de 43 de ani și fiul său de doar 3 ani, români stabiliți în Spania care se aflau în vacanță în România, precum și o femeie de 63 de ani din Huși.

Conform primelor informații, conducătorul ambarcațiunii este cadru militar și este cercetat de Parchetul Militar. Ambarcațiunea nu era omologată pentru a transporta mai mult de 12 persoane, iar ieșirea pe apă pe timp de furtună ridică semne serioase de întrebare asupra responsabilității celor implicați în organizarea excursiei.

Articolul Tragedie pe apele Dunării: Un gălățean de 62 de ani, printre victimele accidentului naval din zona Golfului Musura apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul