Trei bărbați au fost surprinși de jandarmii gălățeni în timp ce vindeau articole vestimentare și de încălțăminte inscripționate cu mărci de renume, fără a deține documente de proveniență. Incidentul a avut loc în cadrul Iarmarocului Moldovenesc din municipiul Tecuci, iar cazul a fost preluat de organele de cercetare penală.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, în timpul unei misiuni de asigurare a ordinii publice desfășurată ieri, jandarmii au observat standurile celor trei comercianți care expuneau spre vânzare produse ce purtau însemnele unor mărci înregistrate la nivel național și internațional, dar care prezentau indicii clare de contrafacere.
La solicitarea documentelor justificative, bărbații – doi din Tecuci și unul din județul Neamț, toți în vârstă de 32 de ani – nu au putut prezenta acte de proveniență. Aceștia au declarat că au achiziționat marfa dintr-un depozit en-gros din București și că intenționau să o vândă în cadrul târgului, fără a verifica autenticitatea produselor.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare pentru înaintarea dosarului către organele competente. În prezent, se fac verificări pentru stabilirea exactă a provenienței mărfurilor și pentru dispunerea măsurilor legale.
Articolul Trei bărbați, depistați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci cu produse suspecte de contrafacere apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
13








Romanian (RO) ·