Un accident rutier s-a produs pe Drumul Județean 251, în localitatea Smârdan, județul Galați. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la incident și s-au deplasat la fața locului pentru cercetări.
Potrivit primelor informații transmise de oamenii legii, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Galați, care se deplasa dinspre localitatea Schela către Smârdan, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă periculoasă la stânga. Autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului, șoferul a fost rănit și a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD sosit la locul accidentului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.
Testările efectuate de polițiști au arătat că bărbatul nu consumase alcool sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan.
Articolul Un septuagenar a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în gardul unei case apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
13








Romanian (RO) ·