Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a marcat astăzi redeschiderea oficială a Centrului de Fiziokinetoterapie și Recuperare Medicală, care va funcționa, de acum înainte, într-o nouă formă juridică: societate comercială, cu Universitatea ca unic asociat. Decizia vine ca urmare a nevoii de adaptare la cerințele legislative și de dezvoltare strategică a activității centrului.
Noua structură juridică permite centrului să obțină toate avizele necesare funcționării și deschide calea pentru încheierea unui contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în vederea decontării serviciilor oferite. În prezent, pacienții achită costurile terapiilor, însă odată cu semnarea contractului cu CNAS, accesul la serviciile centrului va deveni mai facil pentru un număr mai mare de beneficiari.
Situat pe Strada Gării, nr. 63-65, Centrul se adresează unei game largi de pacienți, de la persoane aflate în recuperare post-traumatică sau post-operatorie, sportivi de performanță, până la vârstnici cu afecțiuni neurologice sau degenerative și persoane care urmează programe de prevenție. Fiecare pacient beneficiază de un plan de tratament personalizat, realizat de cadre medicale cu înaltă calificare, adaptat vârstei, tipului de afecțiune și comorbidităților.
Noua viziune a centrului este una integrativă, având ca obiectiv dezvoltarea unui hub multidisciplinar în care se îmbină educația, cercetarea științifică și practica medicală. În acest context, Centrul de Fiziokinetoterapie și Recuperare Medicală funcționează și ca unitate de practică pentru studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială, contribuind astfel la formarea viitorilor specialiști în domeniu.
Articolul Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a redeschis Centrul de Fiziokinetoterapie și Recuperare Medicală apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
34













Romanian (RO) ·