Veniturilor românilor cu salarii mici au crescut. Când va fi introdus salariul minim european

2 ani în urmă 20

Salariul mediu net în luna aprilie 2024 a fost de 5.185 lei, depășind valoarea de 1.000 de euro. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), progresul cel mai important comparativ cu 2023 s-a înregistrat în județele cu salarii mici, reducându-se astfel decalajul față de media națională.

10 judeţe au înregistrat creșterea salariilor cu peste 20% în ultimul an, iar cinci dintre ele au avut un avans de sub 10%. Cele mai mari creşteri salariale de la an la an sunt în judeţe precum Bacău, Mehedinţi şi Călăraşi, cu creşteri ale salariului mediu net de peste 21% în februarie 2024 faţă de februarie 2023.

În aceste judeţe, salariile au depăşit 4.000 de lei. În Bacău, veniturile medii nete ale angajaţilor au crescut de la circa 3.700 de lei în februarie 2023 la aproape 4.500 de lei în aceeaşi lună din 2024. În Mehedinţi, salariul mediu net pe judeţ a ajuns la puţin peste 4.200 de lei, iar în Călăraşi a ajuns la peste 4.100 de lei net în luna februarie a acestui an.

De la 1 iulie, salariul minim se va majora cu 400 de lei, ajungând la 3.700 de lei. Majorarea cu 12,12% reprezintă un nou pas pentru introducerea salariului minim european de la 1 ianuarie 2025.

Articolul Veniturilor românilor cu salarii mici au crescut. Când va fi introdus salariul minim european apare prima dată în Reperul.

Citește tot articolul