Din cele 100 de instituții de învățământ din municipiul Galați, 56 sunt în prezent cuprinse într-un amplu proces de modernizare sau reabilitare, potrivit informațiilor transmise de Cezar Bichescu, city-managerul municipiului Galați, în cadrul unei intervenții la Reperul TV.
Pe lângă lucrările aflate deja în derulare, municipalitatea are în plan construirea a două noi creșe și implementarea unor proiecte de reabilitare energetică pentru toate grădinițele, școlile și liceele din oraș.
„Fie că vorbim de consolidări, de eficiență energetică, lucrări majore, toate acestea sunt pentru cele 56 de unități de învățământ. Avem creșe care se construiesc de la zero, avem un campus de învățământ dual care se construiește. Separat de acestea avem și consolidare cu reabilitare energetică pentru unele instituții de învățământ. Este cazul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” pentru care, pe lângă toate acestea se mai face amenajarea din jurul colegiului. Mai avem reabilitări simple de făcut – reabilitare energetică cu înlocuire de ferestre, înlocuirea termosistemului, pompe de căldură, panouri solare, recuperare de căldură, refacerea instalațiilor electrice, termice, grupurile sanitare. Toate instituțiile de învățământ intră în acest proces”, a declarat la Reperul TV Cezar Bichescu, city-managerul municipiului Galați.
UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MUNICIPIUL GALAȚI
Articolul (VIDEO) Cezar Bichescu: Peste jumătate dintre școlile din Galați, în proces de modernizare apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
14








Romanian (RO) ·