Într-o declarație pentru Reperul TV, senatorul PNL George Scarlat a precizat că, în calitate de președinte al comisiei pentru agricultură din Senat, a lucrat permanent pentru a găsi soluții viabile în legătură cu problemele fermierilor, în special cu îmbunătățirile funciare și cu infrastructura de irigații din România.
Acesta spune că, dacă va fi ales deputat, va continua să-și pună la dispozitie competențele în domeniu pentru agricultura românească.
George Scarlat a mai declarat că prioritatea zero pentru viitorul său mandat de deputat va fi rezolvarea problemei inundațiilor în județul Galați.
„Prioritatea zero a acestui mandat este rezolvarea problemei inundațiilor, care a izvorât din acest necaz, această traumă a gălățenilor din cele peste 20 de localități. Ideea nu îmi aparține 100%, am primit-o ca sarcină, ca să spun așa, din partea președintelui PNL, Nicolae Ciucă. A mers în aproape toate localitățile și am văzut care sunt cauzele acestei nenorociri. Ne-am așezat la masă cu câțiva specialiști, am găsit soluții și sper ca imediat ce începe noul mandat să inițiem și să adoptăm acest act normativ”, a explicat senatorul PNL.
CMF: 11240002
Articolul (VIDEO) George Scarlat (PNL Galați): „Problema inundațiilor, prioritatea zero în viitorul mandat” apare prima dată în Reperul.

1 an în urmă
20








Romanian (RO) ·