Doi indivizi au fost surprinși de o cameră de supraveghere în timp ce furau dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Tecuci. Polițiștii tecuceni s-au autosesizat în acest caz.
„În ultimele două săptămâni, la nivelul Poliției Municipiului Tecuci au fost înregistrate 6 dosare penale pentru infracțiunea de furt calificat, în urma plângerilor depuse de către cetățeni, care au constatat că din interiorul autovehiculelor pe care le dețin și care se aflau parcate în zona industrială a orașului Tecuci, le-ar fi fost sustrase mai multe bunuri de către persoane necunoscute, în cursul nopții.
În urma activităților investigative și de cercetare efectuate, la data de 23 februarie 2024, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea acestor fapte, fiind vorba despre un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Tecuci, reținut, pentru 24 de ore, într-o altă cauză penală, în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunea de tâlhărie calificată.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, de 41 de ani, precum și pentru identificarea și depistarea celei de-a doua persoane care apare în imagini”, informează I.P.J. Galați.
Sursa video: Facebook/ Munikipiul Tecuci
Articolul (VIDEO) Hoți surprinși de o cameră de supraveghere în timp ce furau dintr-o mașină apare prima dată în Reperul.

2 ani în urmă
33








Romanian (RO) ·